Suntem mândri de tine, plt.adj.șef Ciprian Manoliu, de la Detașamentul Pompieri Piatra-Neamț!

Prin curajul tău, altruism și, desigur, vasta experiență, împlinirile tale profesionale sunt mai mari, căci de două zile ai în panoplia succeselor salvarea a încă cinci vieți – trei copii și cei doi părinți ai lor, pe care i-ar fi putut înghiți flăcările, cu tot cu locuința în care se aflau, dacă nu erai omul potrivit la locul potrivit!

Dar spiritul tău de salvator, care s-a dovedit a fi puternic și atunci când nu ești în timpul serviciului, te-a făcut să scoți din mijlocul focului necruțător cele cinci suflete. Ba, mai mult, micuților ajunși în miezul nopții sub cerul înnorat, le-ai oferit propria casă, pentru a avea căldură și loc de dormit! Să mai spunem și că mama pe care ai salvat-o e însărcinată în opt luni și că i-ai dat șansa la viață și pruncului ce va veni!?

Fii binecuvântat, onorate pompier! Sunt mândru că prin fapta ta faci cinste armei sub care ai ales să îți faci datoria! Mă alătur celor care te-au felicitat și te asigur de toată aprecierea mea, așa cum îi apreciez pe toți cei ce își fac datoria!

Ciprian Manoliu este pompier la Detașamentului Piatra-Neamț, de 16 ani și, de luni, alături de colegii săi, vă dona sânge pentru gravida salvată, aflată la spital .

Adrian Nițăhttps://nitaadrian.ro
Cetățean | Om politic | Primarul ales al municipiului Piatra-Neamț

Ultimele noutăți

La mulți ani, Salvamont România!

La mulți ani, Salvamont România! Astăzi, de Ziua Națională Salvamont...

David Popovici ne face un dar neprețuit

De Ziua Imnului Național și, în anul în care...

Ziua Imnului Național al României

Astăzi am avut onoarea să particip la manifestările prilejuite...

La mulți ani, maestre Lucian Strochi!

Astăzi, pe 23 iulie, sărbătorim ziua de naștere a...

Domnule primar, domnilor viceprimari, încheiați cu demnitate acest mandat!

Hipermarketuri se construiesc în vecinătatea piețelor, iar conducerea primăriei...

Te-ar putea interesa și:

La mulți ani, Salvamont România!

La mulți ani, Salvamont România! Astăzi, de Ziua Națională Salvamont România, doresc să exprim admirația pentru toți salvatorii montani care își dedică viața siguranței și...

Astăzi marcăm 593 de ani de la prima atestare documentară a municipiului Piatra-Neamț, locul pe care îl numim cu toții „acasă”

Astăzi marcăm 593 de ani de la prima atestare documentară a municipiului Piatra-Neamț, locul pe care îl numim cu toții „acasă”. Este un moment deosebit...

David Popovici ne face un dar neprețuit

De Ziua Imnului Național și, în anul în care comemorăm 170 de ani de la trecerea în neființă a compozitorului său, David Popovici ne...