Ziua Războienilor

Ieri am participat la un eveniment deosebit din județul nostru, Ziua Războienilor, prilej de aniversare a 546 de ani de la luptele grele duse de domnitorul Ștefan cel Mare și oștile sale pe colinele de la Valea Albă.

M-am bucurat nespus să văd oameni care au trăit și trăiesc pe aceste meleaguri despre care se vorbește în manualele de istorie a românilor. Sunt urmași ai răzeșilor conduși de Ștefan cel Mare, cel despre care se spune că a construit câte o biserică ori mănăstire după fiecare victorie obținută în fața atacatorilor.

Ieri, alături de domnul primar Țarălungă Sebastian-Bogdan, de locuitorii zonei, de fii ai satului veniți din multe zone și de reprezentanți ai administrației publice locale și județene am rememorat curajul celor care s-au aruncat în luptă la îndemnul domnitorului Ștefan cel Mare și au plătit scump dragostea de neam care le sălășluia în suflete. Mulți au plătit cu viața și dovadă stă numele locului acesta, Valea Albă! Eroismul înaintașilor este păstrat în amintirea noastră prin Monumentul dedicat eroilor de la Valea Albă, ridicat în urmă cu 125 de ani de către ofițerii Regimentului 15 Războieni din Piatra-Neamț.

Neuitare și respect pentru eroii neamului! Sănătate și inimă bună urmașilor răzeșilor acestor meleaguri istorice!

Adrian Nițăhttps://nitaadrian.ro
Cetățean | Om politic | Primarul ales al municipiului Piatra-Neamț

Ultimele noutăți

La Piatra-Neamț, s-a deschis nu doar o clinică, ci un loc al speranței și al vindecării

Astăzi, la Piatra-Neamț, s-a deschis nu doar o clinică,...

Joaca e bucurie. Iar bucuria copiilor e cea mai frumoasă investiție pe care o putem face.

Astăzi vă dau o veste care mă bucură enorm:...

Reactivarea fostului poligon auto: Un nou spațiu pentru practică, competiții și comunitate

Deși pare că suntem pe un câmp, în realitate...

Intervenții majore în cartierul 1 Mai: Canalizare pluvială și asfaltare pentru străzi mai sigure

După zile întregi de ploaie, soarele ne oferă în...

„Fotbalul Face Bine – Neamțul Renaște”

Sâmbătă, la Piatra-Neamț, sportul, solidaritatea și compasiunea se întâlnesc...

Te-ar putea interesa și:

La Piatra-Neamț, s-a deschis nu doar o clinică, ci un loc al speranței și al vindecării

Astăzi, la Piatra-Neamț, s-a deschis nu doar o clinică, ci un loc al speranței și al vindecării. A fost un moment cu o încărcătură...

Piața din Mărăței se demolează și va fi reconstruită din primăvară, modernă și dedicată producătorilor locali

Așa cum am promis, ne-am apucat de treabă! Demolăm vechea piață din cartierul Mărăței — o construcție care, după cum bine vedeți, nu mai...

Joaca e bucurie. Iar bucuria copiilor e cea mai frumoasă investiție pe care o putem face.

Astăzi vă dau o veste care mă bucură enorm: vom finaliza patru noi locuri de joacă în mai multe cartiere ale orașului. Îmi doresc ca...